Frica și anxietatea. Atacurile de panică

Majoritatea am citit ori am auzit despre atacurile de panică, am fost martori la ele, sau chiar le-am trăit (aproximativ 23% dintre oameni au, după estimările specialiștilor, cel puțin un atac de panică, asociat sau nu alte probleme, în timpul vieții.)

Ce sunt atacurile de panică, cum se manifestă și de ce acestea apar, sunt întrebări la care încercăm să răspundem în rândurile care urmează.

Cei foarte grăbiți pot găsi, la finalul articolului, un videoclip în care se găsesc câteva răspunsuri la aceste întrebări.

Anxietate și frică

Frica reprezintă răspunsul emoțional la un pericol iminent, real sau presupus, în timp ce anxietatea constă în anticiparea unui pericol. Evident, aceste două stări se suprapun dar sunt și diferite:

- frica este o reacție la un pericol imediat, fiind însoțită de o pregătire rapidă a corpului pentru reacția de luptă sau de fugă și de comportamente de salvare;

- anxietatea se asociază cu tensiune musculară cu tensiune musculară și vigilență, precum și un comportament precaut și evitant, necesare pregătirii pentru un pericol așteptat.

Atacurile de panică

Atacurile de panică reprezintă un tip particular de frică, fiind caracterizate prin teamă sau disconfort intens care cresc rapid în intensitate, ating un vârf în câteva minute și sunt însoțite de  simptome somatice și/sau cognitive (DSM-5 Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburărilor Mintale), astfel:

1. palpitații, bătăi puternice ale inimii, sau creșterea pulsului;

2. transpirații;

3. tremor sau frisoane;

4. senzație de respirație dificilă sau de sufocare;

5. senzație de asfixie;

6. dureri sau disconfort în zona inimii;

7. greață sau disconfort abdominal;

8. senzație de amețeală, instabilitate, cap gol sau lipotimie (alterare a stării de conștiență care nu ajunge însă până la pierderea completă a conştienței);

9. senzație de frig sau de căldură;

10. parestezii (senzaţii de amorţeală său furnicături);

11. derealizare (sentimentul irealității) ,sau depersonalizare (detașarea de sine).

12. frica de pierdere a controlul sau de a „înnebuni”;

13. frica de moarte.

Manifestarea bruscă a simptomelor poate avea loc atât pe fondul unei stări de calm, cât și al uneia anxioase. Atacurile de panică pot fi parțiale, atunci cuprind mai puțin de patru simptome; ele pot fi previzibile, când apar ca răspuns la obiecte sau situații despre care știm că ne provoacă anxietate, sau imprevizibile, neașteptate.

Când apar atacurile de panică?

Debutul atacurilor de panică se situează în jurul vârstei de 22 – 23 ani; la copii sunt neobișnuite iar adolescenții evită să evite despre astfel de situații.  

Atacurile de panică apar în majoritatea tulburărilor anxioase: anxietatea de separare, agorafobia (teama de locuri deschise sau din care nu se poate fugi), fobii specifice (de zbor, de injecții etc.), fobia socială, tulburarea obsesiv-compulsivă, anxietatea generalizată, tulburarea de stres acut sau posttraumatic sau tulburări de adaptare.

Atunci când o persoană suferă în mod repetat atacuri de panică imprevizibile, este permanent preocupată sau îngrijorată că va avea noi atacuri de panică și adoptă un comportament dezadaptat datorită acestora (de exemplu evită efortul fizic sau locuri în care crede că ar putea fi în pericol) este vorba de tulburare de panică.

Atacurile de panică nu sunt limitate la tulburările anxioase, putând fi întâlnite și în alte tulburări psihice: tulburări ale consumului de substanțe (intoxicație sau sevraj), tulburări depresive sau bipolare, tulburări psihotice.

Există afecțiuni medicale care pot provoca atacuri de panică sau pot fi, în mod eronat, diagnosticate astfel: hipertiroidismul, hiperparatiroidismul, disfuncțiile vestibulare, afecțiunile convulsivante şi bolile cardiopulmonare.

De ce apar atacurile de panică?

Deși sunt expresia unei emoționalități negative și sunt resimțite în mod neplăcut, atacurile de panică nu sunt patologice prin ele însele; mai degrabă sunt o formă de adaptare facilitând evadarea din situații periculoase. Acesta devine problematice atunci apar în absența stimulului sau a situației amenințătoare. Altfel spus, simptomele panicii sunt utile atunci când trebuie să scăpăm de un leu, de exemplu, dar sunt profund deranjante atunci când apar într-o cafenea.

În concluzie, deși atacurile de panică sunt specifice tulburărilor de anxietate, în special tulburării de panică, ele apar și în alte tulburări de natură psihică, dar pot cauzate și de afecțiuni medicale (sau pot constitui diagnostice eronate ale acestora).

Deoarece au apărut ca reacții de apărare în mediile în care existau multe pericole fizice, când nu beneficiam de relativa siguranță a civilizației, în păduri și savane, atacurile de panică nu sunt problematice prin ele însele, ci prin faptul că se declanșează în situații neașteptate, în absența unui pericol real și că ajung să modifice comportamentul în sens dezadaptativ (evitarea unor situații).

Indiferent de natura lor, atacurile de panică pot fi controlate iar afecțiunile care le provoacă sau le favorizează pot fi ameliorate, prin tratamente medicamentoase sau psihoterapeutice.

DSM-5. Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburărilor Mintale (2016) American Psychiatric Association, Washington

Nesse, Randolph M. (1987)."An evolutionary perspective on panic disorder and agoraphobia." Ethology and Sociobiology 8(Supplement 1): 73-83

Vizionați videoclipul (poate fi necesar să activați Flash Player):